UVVG, apreciată și felicitată
26.05.2020

Universitatea de Vest „Vasile Goldiş" din Arad sarbatoreste 30 de ani de excelenţă în învăţământul universitar pe plan naţional şi internaţional.
Institutia de invatamant superior a fost felictata si apeciata de personalitati importante din tara si din strainatate. Intr-un material anterior v-am prezentat urarile adresate de primarul Aradului, Calin Bibart, presedintele Cja Iustin Cionca, europarlamentarul Gheorghe Falca, primarul localității Cassino din Italia, Enzo Salera si Vice-rectorul Universității Bukovinian din Cernăuți, Yaroslav Vykliuk.

O serie de alte personalitati care au adresat ai ele urari, institutiei de invatamant superior arădean.
Este vorba despre fostul premier Petre Roman, cel care semna in 1990 propunerea de înfiinţare a universităţii inaintata Consiliului Uniunii Nationale de dupa Revolutie.

Universitatea aradeana prin cele 3 facultati de medicina si farmacie este in stransa legatura cu Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Arad iar in perioada pandemiei de coronavirus a facut donatii importante. Din partea SCJU directorul medical Mircea Onel a transmis multumiri si urari de prosperitate.

Universitatea de Vest „Vasile Goldiş" din Arad a fost fondată în data de 2 mai 1990, purtând numele marelui om cultură, Vasile Goldis.

Legaturile prestigioasei instituii de invatamant cu administratia si oamenii politici ai vremii sunt duse mai departe cu nostalgie de catre Avram Crăciun, membru fondator, prefect al Aradului în anii 90 și senator.