UTA și-a prezentat lotul
14.07.2021

UTA și-a prezentat lotul în fața a aproximativ 3000 de arădeni, abonați ai clubului pentru sezonul ce stă să înceapă.

În deschidere, trupa de dans X-Style, din cadrul DOMA ART, a oferit un moment artistic, mai apoi a urmat prezentarea lotului, și seara s-a încheiat cu un amical disputat de utiști împotriva Ripensiei Timișoara, pe parcursul a două reprize de 30 de minute.


Hora a deschis scorul pentru arădeni cu un șut deviat de fostul utist Coulibaly, ripensiștii au egalat printr-un autogol al lui Medjimorec, dar UTA a intrat cu avantaj la pauză după ce Roger a transformat perfect o lovitură liberă de la marginea careului. 

În partea secundă, oaspeții au egalat prin Stoica, dar „roș-albii” au avut ultimul cuvânt. Antal a înscris din penalty și a stabilit scorul final, 3-2.