UTA a prezentat trei noi achiziții! Andrei Chindriș, Albert Stahl și Cristian Maxim vor îmbrăca tricoul „roș-alb” în sezonul următor
13.06.2022

UTA a prezentat oficial astăzi trei noi achiziții: fundașul central Andrei Chindriș, mijlocașul de bandă arădean Albert Stahl și fundașul de bandă Cristian Maxim. Chindriș a evoluat ultima oară în prima ligă portugheză, la Santa Clara, formație de care s-a despărțit în ianuarie, Maxim a jucat în sezonul trecut la Gaz Metan Mediaș, iar Stahl a revenit la UTA după trei ani, sub formă de împrumut de la Rapid, arădenii având o opțiune de cumpărare la finalul acestui sezon. 

Crescut de Universitatea Cluj, Chindriș a semnat în 2016 cu FC Botoșani. Fundașul a petrecut două sezoane sub formă de împrumut în Liga a II-a, la Academica Clinceni, respectiv Știința Miroslava, iar în 2018 a revenit la Botoșani. După un sezon în care a evoluat mai puțin, Chindriș s-a impus ca titular în 2019, iar timp de doi ani a jucat în aproape 80 de partide pentru formația moldavă în toate competițiile (Liga 1, Cupa României și preliminariile UEFA Europa League). În august 2021 a fost cumpărat cu 220.000 de euro de portughezii de la Santa Clara și a reușit să marcheze la debut, o victorie împotriva lui FC Porto în Cupa Ligii Portugaliei. După aceea însă, fundașul de 23 de ani nu a mai jucat niciun minut și a fost pus pe liber în ianuarie. La nivel de echipă națională, Chindriș a reprezentat România U18 și U21, dar a făcut parte și din lotul lui Mirel Rădoi pentru Jocurile Olimpice de anul trecut, unde a jucat partida cu Noua Zeelandă. „Am ajuns aici după o perioadă destul de grea pentru mine, în care nu am jucat, și am ales UTA pentru că m-am simțit dorit aici și pentru că vin să joc. Am nevoie de jocuri, sper să facem un sezon cât mai bun. A contat destul de mult în alegerea mea atmosfera de la Arad. Eu am crescut la U Cluj, un club cu fani, și tot timpul mi-am dorit să evoluez undeva unde fanii sunt aproape de echipă.” a declarat Chindriș.

Arădeanul Albert Stahl a debutat în 2016 la echipa mare a UTA-ei și a îmbrăcat tricoul „roș-alb” timp de trei ani în Liga a II-a, bifând peste 50 de meciuri. În vara lui 2019, fotbalistul de bandă a fost cumpărat de Astra, iar după doi ani petrecuți la Giurgiu, a fost achiziționat de Rapid. În total, Stahl a jucat 69 de meciuri în Liga 1, în care a marcat patru goluri și a oferit trei assist-uri. „Am crescut la Arad, am fost de mic copil, aici am familia, am fost și în familia UTA-ei, am jucat în Liga a II-a și este un pas mare pentru un arădean să aibă ocazia să joace pentru UTA în Liga 1. Mă întorc fericit acasă și pot spune că am venit cu forțe noi, încrezător, și trebuie să arăt că am venit să ajut echipa și să îndeplinim obiectivele pe care le avem anul acesta. Ambițiile UTA-ei trebuie să fie mereu să jucăm la victorie orice meci și să jucăm frumos, să avem calitate, să ținem de minge, depinde de noi acum, să ne pregătim bine și să putem să impunem aceste lucruri la fiecare meci.” au fost primele cuvinte ale lui Stahl după confirmarea revenirii sale la Arad.

În vârstă de 19 ani, Cristian Maxim a jucat în 13 partide în primul eșalon pentru Gaz Metan Mediaș în primăvara acestui an, după ce a fost promovat de la echipa U19 a clubului. Tânărul fotbalist este la bază fundaș dreapta, dar poate evolua și în banda stângă a apărării. „Mă bucur foarte mult că am ajuns la această echipă de tradiție. Sunt cu gândul la performanță și îmi doresc să cresc. E foarte bine că voi avea concurență, trebuie să fie concurență și chiar dacă sunt tânăr trebuie să demonstrez. Mi s-a făcut pielea de găină când am jucat la Arad cu Gaz Metan, nu am mai întâlnit o astfel de atmosferă, chiar am rămas impresionat. Sper să ne susțină în continuare oamenii și să vină la stadion, să îi facem mândri.” a declarat Maxim.

Tot în conferința de astăzi, antrenorul Ilie Poenaru a confirmat că Raul Șteau, fotbalistul de 21 de ani care a evoluat tot la Mediaș în sezonul trecut, a primit dreptul de a se antrena cu UTA, însă nu a putut fi prezentat oficial din cauza unor probleme administrative.