Uși închise la Tribunal
09.11.2020

Pandemia a inchis usile Tribunalului din Arad.
Astfel, prezentarea la sediul Tribunalului Arad şi al judecătoriilor arondate se face numai în cazurile în care sunt stabilite termene de judecată, termene pentru audierea de martori sau pentru depunerea de înscrisuri a căror caracter este urgent.

„Recomandăm transmiterea documentelor şi cererilor prin poştă, fax, sau, în format electronic, prin e-mail, părţile având posibilitatea solicitării judecării cauzelor în lipsă sau amânarea acestora pentru motive medicale, dacă este cazul. De asemenea, recomandăm utilizarea aplicaţiei dosarul electronic, aplicaţie dezvoltată de Tribunalul Arad ce permite comunicarea electronică securizată a citațiilor și a actelor de procedură de la instanțe și către instanțe.

Programul cu publicul în cadrul Biroului de informare şi relaţii publice este suspendat, urmând ca sesizările, cererile sau memoriile să fie transmise prin e-mail: tr-arad@just.ro, fax: 0257/251700, respectiv prin poştă. Persoanele interesate pot solicita informaţii şi telefonic, apelând numerele de telefon: 0374/491086 – pentru Tribunalul Arad şi 0374/491087 – pentru Judecătoria Arad.