STIRI ARAD | Parcul Bujor Buda, tot mai aproape de realizare!
08.11.2019

Un concurs fericit de circumstanţe face ca Parcul Bujor Buda să devină realitate în scurt timp, prin bunăvoinţaunor agenţi economici care au dat mâna pentru a revitaliza spaţiul din vecinătatea vechii prefecturi.

Încep lucrările la parcul din centrul Aradului
Parcul din faţa hotelului Continental va fi refăcut prin parteneriatul dintre administraţia locală, societatea civilă şi mediul de afaceri. Parcul va purta numele regretatului Bujor Buda, o personalitate a oraşului nostru care a promovat valorile urbanistice ale Aradului. Un bust al acestuia va fi amplasat ulterior în parc. „Proiectul va fi realizat prin efortul financiar şi munca unor oameni care provin din zone diferite dar doresc să facă ceva pentru comunitate. Acest proiect are mai multe beneficii. În primul rând, redăm arădenilor un spaţiu central care va fi transformat radical şi va oferi o oază de linişte şi de frumuseţe în centrul Aradului. Parcul va fi legat de Bulevardul Revoluţiei şi de strada 1 Decembrie 1918, care la sfârşitul de săptămână din timpul verii este spaţiu pietonal şi de agrement. În acelaşi timp, acest proiect este un exemplu care trebuie dezvoltat. Este vorba de parteneriatul dintre administraţie şi comunitate, reprezentată atât de societatea civilă, prin Asociaţia Rubio, cât şi de mediul de afaceri, reprezentat de Aptiv. Mă bucură implicarea partenerilor noştri, pasiunea şi atenţia faţă de fiecare detaliu pe care au dovedit-o în perioada în care am lucrat împreună. Din punctul meu de vedere, este un proiect pilot, cred că sunt multe spaţii publice care pot fi valorificate prin implicarea societăţii civile şi a mediului de afaceri. Este important să comunicăm, să avem proiecte şi să construim parteneriate. Sunt convins că în viitor tot mai mulţi parteneri vor pune umărul la proiecte care să ajute la dezvoltarea oraşului, în beneficiul oamenilor”, a spus Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Compania Aptiv a fost reprezentată de Pascal Ballonad şi Andreea Meici. „Ne dorim ca şi companie să fim implicaţi în comunitate locală, aici funcţionăm şi vrem să ne aducem contrbuţia la o serie de proiecte. Avem proiect medical, sprijinim renovarea Maternităţii, un proiect pentru educaţie împreună cu Universitatea Aurel Vlaicu şi un proiect pe zona de mediu. Noi ne gândeam la un proiect de împădurire, nu doar o sponsorizare ci şi implicarea colegilor. Am ajuns la Sergiu Bîlcea care ne-a vorbit despre acest proiect, a apărut ideea parcului care ne-a încântat. Mulţumesc celor de la Rubio, foarte implicaţi în proiect, noi am fost cu finanţarea, ei cu munca efectivă. Ne place cum a ieşit, ne-am consultat, ne-am întâlnit de multe ori să iasă un proiect frumos. Sperăm ca arădenii care îl vor utiliza să fie încântaţi de ceea ce am reuşit să facem”, a spus Andreea Meici.
Asociaţia Rubio Pro Copilărie, Pro Viaţă a fost reprezentată de Ioana Hădărean şi Ciprian Cristea. „Suntem o organizaţie cu activitate de peste 7 ani, preocuparea noastră principală este susţinerea familiilor monoparentale. Suntem focusaţi pe schimbarea mentalităţilor, iar acest proiect vine ca o mănuşă. Împreună cu colaboratori şi voluntari, vom duce la bun sfârşit proiectul, sperăm ca oamenii să îl aprecieze şi să aibă grijă să îl întreţină. Dacă vorbim de educaţie, să începem de aici”, a spus Ciprian Cristea.
Familia lui Bujor Buda a fost reprezentată de fiica Maria Criste şi ginerele Ovidiu Criste. „Mulţumesc celor care s-au gândit la tatăl meu, un parc în centrul oraşului este o idee extraordinară. Tata spunea – nici nu ştiţi ce oraş frumos aveţi. Ar fi extraordinar de încântat de acest proiect. Parcul completează peisajul din centru, pune în valoare clădirile cu istorie din zonă. Noi, familia, am făcut un bust, realizat de artistul Dumitru Paina, care va arăta perfect în noul parc.” Ovidiu Criste a completat că „este o onoare pentru noi, sper ca arădenii să continue să vadă ce oraş frumos au, să continuăm ce a început Bujor Buda”.
Lucrările propriu-zise au fost prezentate de inginerul peisagist George Fodoca. „Parcul a fost gândit să integreze copacii existenţă, să asigure traficul pietonal cu paşi înierbaţi, plante rezistente la noi care vor colora prin frunze, flori şi vor avea un efect olfactiv. Piatra ornamentală va scoate în evidenţă proiectul, va fi o plăcere să îl vedem pe zi şi pe noapte”, a spus acesta.
Lucrările la parc vor începe cel mai probabil săptămâna viitoare şi se estimează finalizarea anul acesta. Printre lucrările care vor fi realizate se numără sistemul de irigaţii, gazonare, plante ornamentale, toaletarea arborilor existenţi, alei, mobilier de parc, sistem de iluminat.