Sfinţirea caselor înainte de Bobotează
03.01.2020

În această perioadă premergătoare a Botezului Domnului, preoţii ortodocşi merg pe la casele credincioşilor cu Botezul.

Aceştia le binecuvântează locuinţele, prin stropire cu apă sfinţită.

Potrivit tradiţiei, acest lucru se face cu o zi înainte de Bobotează. însă din cauză că în multe dintre parohiile din municipiul Arad sunt doar 2-3 preoţi, iar numărul locuinţelor arondate este între 800 şi 2.000, preoţii au început sfinţirea caselor imediat după Anul Nou

Programul sfinţirii locuinţelor a fost anunţat la biserici, la unele dintre acestea fiind afişat la pangare.

De asemenea, reprezentanţii parohiilor au lipit afişe în scările blocurilor, anunţând ziua şi ora aproximativă, la care se va face sfinţirea locuințelor.

Unii dintre preoţii din parohiile mai mici, care au sub 1.000 de familii, vor începe sfinţirea caselor cu două zile înainte de Bobotează.

Înainte de a porni cu Iordanul, preoţii sfinţesc Agheasma Mare la slujba vecerniei, sau dimineaţa la slujba Sfintei Liturghii, iar apoi încep sfinţirea locuinţelor.