Se închid noaptea non stop-urile
31.03.2020

INFORMARE DE PRESĂ: Grupul tehnic de suport tehnic privind gestionarea bolilor înalt contagioase la nivelul județului Arad  a hotărât în ședința de astăzi prelungirea termenelor de aplicare în cazul tuturor restricțiilor instituite prin Hotărârile anterioare ale Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Arad, ce aveau ca termen limită de aplicare data de 31 martie 2020 și care vin în completarea măsurilor instituite prin Ordonanțele Militare emise de Ministrul Afacerilor Interne privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19. Astfel,  perioada de  aplicare pentru toate restricțiile instituite în contextul epidemiologic generat de infecția cu noul coronavirus, a fost prelungită până la data încheierii Stării de urgență pe teritoriul României, așa cum a fost stabilită prin Decretul Președintelui României.  Printre măsurile de prevenire aflate în cauză, amintim:

– Interzicerea accesului vizitatorilor în unitățile sanitare publice sau private, a căminelor de bătrâni și a celor pentru persoanele cu dizabilități;

– Închiderea tuturor piețelor săptămânale din județul Arad și a Pieței Obor din Municipiului Arad, cu excepția zonelor în care se comercializează produse alimentare;

– Interzicerea oricăror activități în locurile de joacă pentru copii precum și a activităților de tip „after-school”;

– Suspendarea activității Complexului comercial „Jackson” din Municipiul Arad.

În mod suplimentar, astăzi s-a hotărât închiderea tuturor magazinelor alimentare de pe teritoriul Județului Arad, indiferent de programul lor de funcționare, în intervalul orar 21.00-05.00, începând cu data de 2 aprilie 2020, ora 00.00. Măsura a fost luată deoarece a fost observat un aflux nejustificat de persoane către astfel de magazine alimentare, după ora 21.00, unele dintre persoane rămânând în zona adiacentă punctelor alimentare pentru a consuma diferite alimente sau băuturi, încălcându-se astfel interdicțiile de a forma grupuri mai mari de trei persoane precum și recomandările specialiștilor în privința necesității unei distanțări sociale adecvate. Drept urmare, facem apel cetățenilor Județului Arad să își asigure aprovizionarea cu bunuri de strictă necesitate în afara intervalului 21.00-05.00. 

*

La nivelul Județului Arad, conform raportării  Direcției de Sănătate Publică a Județului Arad, în centrele de carantină erau cazate, în această dimineață la ora 9.00, 157 de persoane. Totodată precizăm că numărul total al persoanelor care au încheiat perioada de carantină de 14 zile s-a menținut la 133. În ceea ce privește persoanele autoizolate la domiciliu, acestea sunt în număr de  1243, în timp ce numărul total la zi al persoanelor pentru care s-a încheiat perioada de autoizolare la domiciliu este de 1001. 

Pe parcursul zilei de ieri și până azi dimineață, polițiștii arădeni au verificat 949 de persoane și 21 societăți comerciale  cu privire la respectarea măsurilor de izolare sau a interdicțiilor de circulație instituite prin ordonanțele militare în vigoare. În urma acestor verificări, au fost aplicate 108 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor privind restricțiile de circulație, în valoare totală de 98.695 lei. Nu au fost întocmite dosare penale. 

În același interval de timp, jandarmii arădeni au aplicat 10 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea restricțiilor de circulație, valoarea totală a amenzilor fiind de 2.900 lei. 

Polițiștii locali arădeni, acționând cu un efectiv de 47 de cadre și 23 mijloace auto,   au întocmit în ultimele 24 de ore un număr de 30 procese verbale de contravenție, în valoare totală de 8.600 lei, pentru aceleași fapte privind nerespectarea restricțiilor de circulație impuse prin ordonanțele militare.  

*

Reamintim tuturor cetățenilor că nerespectarea legislației în vigoare atrage sancțiuni și, foarte important, necunoașterea legii nu exonerează de răspundere penală, respectiv contravențională. Recomandăm tuturor să se informeze doar din surse oficiale. De asemenea, vă reamintim că este esențial să fim responsabili, să conștientizăm faptul că suntem parte dintr-o colectivitate, iar acțiunile noastre pot afecta comunitatea în care trăim. Vă rugăm să râmâneți în casă, pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi!

Biroul de presă