Se dau 150 de lei lunar pentru copiii care fac sport de performanță
28.10.2020


Tinerii care fac sport de performanță vor primi 150 de lei de persoană pe lună de la stat.


Ieri, Camera Deputaţilor a adoptat un proiect care vine în sprijinul copiilor şi juniorilor care practică sportul de performanţă în ţara noastră. Proiectul prevede că Ministerul Tineretului şi Sportului acordă acestor sportivi de performanţă tichete valorice lunare de 150 de lei, valabile un an de zile şi utilizabile doar pe teritoriul României.

Ministerul va acorda în mod nediscriminatoriu aceste tichete, acordând tichete egale sportivilor pentru acelaşi tip de performanţe, obţinute la competiţii naţionale sau internaţionale. Tichetele sunt bilete de valoare care se dau exclusiv pentru acoperirea unor cheltuieli privind practicarea sportului de performanţă.

Tichetele trebuie folosite la persoanele juridice cu care MTS a încheiat un acord, se arată în proiectul de lege adoptat.

Iniţiatorii proiectului au precizat, în expunerea de motive, că sursa de finanţare va fi asigurată din valoarea accizei pentru alcool şi ţigări în procent de 0,5% de la bugetul de stat către Ministerul Tineretului şi Sportului.

Proiectul a trecut întâi de Senat pe 1 iulie 2020, iar Camera Deputaţilor este forul decizional în acest caz, aşa că legea va merge acum la preşedintele Iohannis pentru promulgare.