Drumurile rămân o prioritate pentru Consiliul Judeţean Arad,
bugetul din acest an prevede investiţii importante în
infrastructura rutieră. „Am adus din nou mulţi bani către
investiţii, utilizând toate sursele de finanţare: fondurile
europene, bani de la Guvern şi resurse proprii. Cele mai importante
lucrări vor fi realizate şi în acest an din fonduri europene. Anul
acesta în mod cert vom depăşi toate barierele birocratice şi vom
începe lucrările la Arad – Şiria – Pâncota, drumul intens
mediatizat şi important pentru arădeni. Drumurile pe care vom lucra
în 2020 sunt Arad – Şiria - Pâncota, Pâncota - Buteni, Nădab –
Seleuş, Sintea Mare – Şepreuş, Sântana – Sintea Mică, Tauţ
– Târnova, Sânmartin – Olari – Caporal Alexa, Bârsa –
Moneasa – Limită de judeţ Bihor, Gurahonţ – Buteni, Zăbalţ –
Limită de judeţ Timiş. Prin aceste investiţii închidem ciclul
administraţiei 2016 – 2020 şi putem spune de acum că în aceşti
patru ani am avut cele mai mari investiţii în drumurile judeţene
în ultimii 30 de ani. Suntem pe un drum bun şi sunt convins că
administraţia condusă de preşedintele Iustin Cionca şi PNL va
continua să construiască pentru arădenii în următorii patru
ani”, a declarat Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului
Judeţean Arad.