Sancționați pentru scandal
12.08.2019

O femeie și un bărbat s-au luat la harță dis de dimineață, în intersecția Podgoria, însă au fost imediat îndepărtați din zonă și sancționați contravențional de către polițiștii locali cu atribuții de ordine publică. În dimineața zilei de 12 august 2019, în jurul orei 04.00, cei doi au fost legitimați de polițiștii locali aflați în patrulare și au fost amendați pentru încălcarea prevederilor Legii 61/1991/R, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publiceAmenzile pe care C.I. (44 ani) și F.A. (48 ani) le vor plăti pentru provocare și participare la scandal și pentru proferare de injurii și expresii jignitoare însumează 700 de lei.