Polițistii locali au strâns, în două, zile, 21 de câini, de pe strazile Aradului
18.10.2021

21 de câini, adulți și pui, au fost transferați de pe străzi în Adăpostul Public, în urma acțiunii desfășurate timp de două zile de polițiștii locali aparținând Serviciului Ordine Publică și Supraveghere Comunitară împreună cu Serviciul Ecarisaj din cadrul S.C. Gospodărirea Comunală S.A.

Echipele au periat ștrandul Neptun, cartierul Sânnicolaul Mic, strada Poetului, Calea 6 Vânători și P-ța Sârbească.

Capturarea animalelor fără stăpân aflate pe domeniul public al municipiului se desfășoară de mai mult timp în format comun, de către cele două instituții. Iubitorii de animale care intenționează să includă un cățel în familiile lor, adoptând un patruped preluat de pe domeniul public, sunt așteptați la Adăpostul Public de pe Calea Bodrogului.