Percheziții domiciliare la Arad într-un dosar de trafic de droguri. Șapte persoane reținute
10.02.2026


Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Arad, au documentat activitatea infracțională a șapte persoane, cercetate într-un dosar penal ce vizează trafic de droguri de mare risc și alte infracțiuni conexe.

Persoanele cercetate – șase bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 16 și 56 de ani – sunt suspectate de trafic de droguri de mare risc, complicitate la trafic de droguri de mare risc, efectuare de operațiuni cu substanțe susceptibile să producă efecte psihoactive fără drept, precum și deținere de droguri de risc pentru consum propriu.

Din probatoriul administrat a reieșit că, pe parcursul anului 2025, trei dintre persoanele cercetate, membre ale aceleiași familii, cu sprijinul unei persoane minore, ar fi procurat, deținut, intermediat și comercializat droguri de mare risc sub formă de substanță cristalină, la prețuri cuprinse între 150 și 1.850 de lei per tranzacție.

Ancheta a mai indicat că acestea ar fi reprezentat o sursă de aprovizionare pentru alte persoane, care ar fi achiziționat drogurile în scopul revânzării. De asemenea, într-un alt caz, una dintre persoanele cercetate ar fi comercializat, în luna ianuarie 2026, și produse cu efect psihoactiv.

În cursul urmăririi penale, au fost indisponibilizate mai multe cantități de substanțe interzise. Totodată, în urma celor 10 percheziții domiciliare efectuate la data de 9 februarie 2026, polițiștii au descoperit și ridicat substanțe interzise, canabis, obiecte purtând urme de substanță, sume de bani în lei și euro, precum și alte mijloace de probă.

Potrivit anchetatorilor, prin aceste activități au fost retrase de pe piață cantități de droguri care ar fi putut ajunge în rândul tinerilor și elevilor din județul Arad.

La data de 9 februarie 2026, procurorii DIICOT Arad au dispus reținerea celor șapte persoane. Ulterior, în data de 10 februarie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalul Arad a dispus arestarea preventivă a cinci persoane, arest la domiciliu pentru una dintre acestea și control judiciar pentru o altă persoană, pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, al Inspectoratului de Poliție Județean Arad și al jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad.

Autoritățile precizează că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile prevăzute de lege.