Paturi suplimentare pentru terapie intensivă
06.10.2021

Secția Clinică Anestezie și Terapie Intensivă II este funcțională, de astăzi, cu un număr de 25 de paturi după ce, în mai puțin de o săptămână au fost finalizate lucrările necesare pentru relocarea secției!  

Astfel, numărul total al locurilor în terapie intensivă destinate pacienților în stare gravă a crescut de la 27 la 37 – 12 paturi fiind funcționale în Compartimentul Anestezie și Terapie Intensivă IV și 25 în cadrul Secției de Anestezie și Terapie Intensivă II. 

”De o săptămână angajați ai spitalului împreună cu angajați ai unor societăți autorizate în domeniul instalațiilor electrice și a fluidelor medicale au muncit la relocarea Secției Clinice Anestezie și Terapie Intensivă II într-un alt corp de clădire, mai spațios care ne-a permis creșterea numărului de paturi, atât de necesare pacienților aflați în stare critică. S-a muncit contra-cronometru pentru a ne alinia prevederilor legale în vigoare în ceea ce privește funcționarea unei secții de terapie intensivă. Trebuie înțeles faptul că un pat de terapie intensivă nu se autorizează atât de ușor - sunt o sumedenie de condiții care trebuie îndeplinite, precum gaze medicale, instalații electrice, dotări....  Fiecare pat este prevăzut cu două prize de oxigen, 12 prize electrice, o priză de aer comprimat precum și aparatura medicală corespunzătoare activității medicale specifice terapiei intensivă. Fiecare pat are propria siguranță pentru energia electrică. Am reușit, în timp record, să ne aliniem fiecărei cerințe în parte, iar pentru toată munca depusă vreau să mulțumesc fiecărui coleg care a înțeles necesitatea acestei secții. Aceste paturi au devenit deja neîncăpătoare deoarece în Unitatea Primire Urgențe 16 pacienți erau în așteptarea unui pat de terapie intensivă însă am reușit să deblocăm o parte din locurile de terapie intensivă din urgențe”, a explicat ec. Florina Ionescu, manager interimar SCJU Arad.