Invitaţie la teatru!
22.01.2022

Trei spectacole semnate de regizorul Cristian Ban. Aceasta este oferta culturală lansată de Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, pentru zilele care urmează.

Astfel, duminică, 23 ianuarie, sala mare găzduiește spectacolul „Familia Ibsen”,  un spectacol construit pe scenariu colectiv inspirat din textele lui Henrik Ibsen.

„Un demers teatral pornit de la texte precum «Nora», «Femeia mării», «Hedda Gabler» și «Strigoii», dar și de la elemente din viața lui Ibsen. La toate acestea se adaugă lucruri despre femeile care l-au inspirat, despre cum erau privite acestea, în Norvegia, în secolul XIX. Se realizează astfel un soi de oglindă între societatea de atunci, în care femeile erau în stare să facă gesturi cu adevărat îndrăznețe pentru epocă – să divorțeze, să împrumute bani fără acordul soțului, lucruri care atunci erau de neimaginat – și societatea de acum” – spun creatorii spectacolului.

25 ianuarie este data la care, pe scena sălii Studio, același regizor, Cristian Ban, vă provoacă la un spectacol aparte. „Ai mei erau super” e un demers teatral sincer și extrem de personal, construit pe baza unor întamplari reale ale protagoniștilor spectacolului. Își pun sufletul și amintirile pe tavă actorii: Carmen Vlaga Bogdan, Ștefan Statnic, Roxana Sabău, Robert Pavicsits și Alina Vasiljiević.

Două zile mai târziu, în 27 ianuarie, pe scena Sălii mari, e timpul pentru o întâlnire aparte cu lumea lui Ion Luca Caragiale, în spectacolul „Școala și familia”.

„E o comedie serioasă după un text scris de Caragiale, un text format din mai multe texte mici, din care multe nu au mai fost puse în scenă până acum.” – spune regizorul Cristian Ban.

Toate reprezentațiile sunt programate de la ora 18.00.

„Vă reamintim că accesul la spectacolele Teatrului Clasic „Ioan Slavici” este permis doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARSCoV-2, respectiv persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 48 de ore.”  au precizat reprezentanţii Teatrului Clasic „Ioan Slavici“ din Arad.

Măsura se aplică tuturor spectatorilor cu vârsta peste 12 ani. 

Purtarea măștii de protecție este obligatorie!

Spectacolele se vor desfășura cu participarea publicului până la 30 % din capacitatea maximă a sălii.