Intervenție în zona pasajului de pe strada Voinicilor
01.09.2022

Până vineri, 02.09.2022, ora 21:00, județul Arad este sub avertizare cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată și ploi însemnate cantitativ, ce pot depăși 40-60l/mp. Echipele Companiei de Apă Arad au fost în alertă si astăzi în jurul prâzului din cauza cantităților foarte mari de precipitații căzute. A fost nevoie de o scurtă intervenție în zona pasajului de pe strada Voinicilor, acolo unde, din cauza unei probleme temporare de scădere de tensiune, una dintre pompe s-a blocat. Situația s-a rezolvat rapid, astfel ca doar pentru 10 minute, traficul pe unul dintre sensurile de circulație a fost îngreunat. În urma atenționărilor meteo, la nivelul Companiei de Apă Arad s-au luat toate măsurile necesare pentru a se putea interveni cu promptitudine iar echipele de intervenție dotate cu wome, vidanje și pompe de mare putere, vor asigura permanența în toată această perioadă.