În atenţia procurorilor
                            
                            
                                07.10.2020
                            
                        Procurori şi politişti DGA au descins, în zorii zilei, în 
birourile DSP Arad. După câteva ore, perchezitiile s-au mutat la sediul 
administrativ al Spitalului Judeţean Arad. O discreţie totală în jurul 
subiectului, naşte foarte multe speculaţii. Deşi descinderile sunt 
confirmate de capii parchetului arădean, informaţiile către presă sunt 
nule, până în acest moment. Se pare că anchetatorii sunt interesaţi de 
modul în care s-au efectuat testele COVID în perioada pandemiei.
De altfel, directorul DSP Arad, dr. Horea Timiș, 
atrăgea atenția, în cursul lunii august, că din cauza unor lacune 
legislative legate de luarea unor decizii în regim de urgență, așa cum 
impune situația pandemică, circa jumătate dintre angajații DSP erau 
audiați în cadrul unor anchete ale procurorilor, ce vizau, de exemplu, 
activităţi şi decizii luate în perioada pandemiei, cum ar fi semnarea 
unor contracte de servicii în afara bazei legale, dar care ar fi fost 
necesare pentru combaterea răspândirii noului coronavirus.
Horea Timiş mai spunea atunci că măsurile luate au salvat situaţia din acel moment. 
Directorul
 DSP Arad, dr. Horea Timiș, consideră că în atenția procurorilor ar fi 
putut ajunge și testele PCR care au fost făcute în afara definiţiei de 
caz, dar care au dus la evitarea propagării virusului pentru că au 
identificat pesoane pozitive care intrau în contact cu grupuri mari de 
oameni pe care i-ar fi putut contamina.
Procurorii
 au ridicat din birourile managerului şi directorului medical al 
spitalului judeţean şi contractele de sponsorizare. Până în acest 
moment, biroul de presă al parchetului local Arad, sub coordonarea căruia 
se fac percheziţiile, nu a transmis nici un comunicat de presă.
                            