Format nou în Cupa României! „Un format modern, ne propunem să revitalizăm această competiție!”
12.04.2022

În cadrul Adunării Generale desfășurate astăzi la Arena Națională (cu ocazia realegerii lui Răzvan Burleanu pentru un al treilea mandat de președinte), FRF a dezvăluit faptul că din sezonul viitor, Cupa României va avea un nou format. 

Managerul de competiții al Federației, Felix Grigore, a explicat în ce va consta acesta: „Am lucrat în ultimul an la câteva elemente cheie. În primul rând, avem Cupa României. E o structură optimizată, concepută alături de partenerii de la firma olandeză HyperCube, companie care a lucrat la formatele de Champions League. Noul format a fost validat. 

Competiția propune un nou format pentru toate echipele angrenate: cu cele mai bune 24 de echipe repartizate în patru grupe, într-un format modern, prin care ne propunem să revitalizăm această competiție istorică. Ne propunem o structură care să aducă mai mulți suporteri pe stadioane, să crească audiențele TV, să aducă mai multe venituri din sponsorizări și, de ce nu, să ofere un nivel mai bun de joc. Toate acestea, într-un format ușor de integrat în calendarul național și internațional”

Actuala ediție din Cupa României a ajuns în faza semifinalelor, unde se vor disputa în dublă manșă întâlnirile Sepsi Sfântu Gheorghe - Universitatea Craiova și FC Voluntari - FC Argeș. UTA a câștigat de două ori trofeul în istoria sa, în 1948 și 1953.