Explozie pe Iuliu Maniu
05.07.2019

Explozie, fără incendiu, într-un bloc de pe Bulevardul Iuliu Maniu, în urma acumulării de gaze! Accidentul s-a produs în momentul în care proprietara, 31 de ani, și-a aprins o țigară. Au fost alocate forțe ale Detașamentului de Pompieri Arad, două autospeciale de stingere, o autospecială de lucru și salvare de la înălțime, și o autospecială SMURD Terapie Intensivă Mobilă. În momentul sosirii echipajelor de intervenție, au găsit o femeie cu arsuri pe aproximativ 50% din suprafața corpului, în viață. Aceasta a fost preluată de echipajul SMURD. Distribuitorul de gaz și energie electrică a fost anunțat de către Dispeceratul ISU, dar și Inspectoratul în Construcții. Nu a fost necesară evacuarea locatarilor. Femeia a suferit arsuri de gradul II și III.