Elevi în vizită la Staţia de Epurare
11.02.2020

Elevi ai Liceului Tehnologic de Construcții si Protecția Mediului au vizitat Stația de Epurare. Specialiştii Companiei de Apă Arad i-au însoțit într-un tur în care elevii au putut să vadă traseul tehnologic al apei uzate. Ei au urmărit etapele acestui proces complex și au aflat despre tehnologiile folosite a căror finalitate este obţinerea unei calităţi deosebite a apelor uzate, tratate şi deversate în râul Mureș.    

Vizita face parte din acțiunile liceului în cadrul Proiectului Rose dar a fost și o ocazie pentru ca elevii să vadă „pe viu” ce se întâmplă cu servețelele umede, cârpele dar și alte obiecte care sunt aruncate în toaletă sau direct în sistemul de canalizare și care, dacă nu colmatează rețeaua, ajung în stația de epurare unde pot produce defecțiuni majore ale utilajelor și echipamentelor.