Decorat Post-mortem
20.08.2019

Președintele Klaus Iohannis l-a decorat, marți, post-mortem, pe alpinistul Zsolt Török, cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler. Președintele i-a acordat acest titlu arădeanului pentru contribuția semnificativă adusă sportului românesc.

'Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat marți, 20 august a.c., decretul de decorare post-mortem a alpinistului Zsolt Török. Astfel, în semn de înaltă apreciere și recunoaștere pentru importantele performanțe sportive obținute de-a lungul timpului, pentru determinarea și pasiunea cu care și-a desăvârșit poziția de alpinist la nivel național și internațional, precum și pentru contribuția semnificativă adusă sportului românesc',  a transmis  Administrația Prezidențială.

Decorația va fi prezentată oficial în cadrul ședinței festive a Consiliului Local Municipal Arad, joi, 22 august.