Copiii vor avea maxim 3 prenume
03.05.2022

S-a dat lege in Romania. Părinții care își vor înregistra copilul la starea civilă nu îi mai pot pune acestuia mai mult de 3 prenume (adică în afara numelui de familie).
Modificare a intrat în vigoare luni, 2 mai 2022.
„Prenumele declarat la data înregistrării nașterii nu poate fi format din mai mult de trei cuvinte.”, au precizat autoritățile.

Astfel, începând din luna mai, copiii înregistrați la oficiul stării civile nu vor mai avea mai mult de trei prenume.
De asemenea autoritatile pot respinge la inregistrare numele considerate indecente, imorale sau care pot afecta imaginea copilului.

Ofițerul de stare civilă are obligația de a refuza motivat, comunicând în scris declarantului, înregistrarea prenumelor formate din cuvinte indecente, ridicole ori altele asemenea, de natură a afecta ordinea publică și bunele moravuri sau interesele copilului, după caz.” ae mai arata in textul de lege.

De asemenea, schimbarea numelui și a prenumelui va fi posibilă la cerere în mai multe situații. De exemplu, pot solicita schimbarea persoanele care consideră că au nume ridicole sau prea lungi.

Modificările vin și cu vești bune. Autoritățile au simplificat procedurile din domeniul actelor de stare civilă, ceea înseamnă, reducerea timpului alocat soluționării cererilor în legătură cu acest tip de documente.