Echipa de organizare a Concursului Internațional de dans „Ghiocelul de argint” Arad 2024, ediția 29, își exprimă sincerele felicitări pentru evoluțiile extraordinare și dedicarea tuturor participanților și a profesorilor coordonatori din Serbia, Ungaria, Croația, Republica Moldova și România.
O experiență memorabilă
„Zilele petrecute împreună, de la sosirea participanților în Arad și până la plecare, au fost intense, pline de emoție, muncă, entuziasm și dedicare. Sperăm că am reușit să creăm amintiri frumoase și să motivăm concurenții să revină și anul viitor, la ediția cu numărul 30. Vizita la Complexul Muzeal Arad, cursul de Prim Ajutor oferit de voluntarii de la Crucea Roșie Română-Filiala Arad, vizitarea Aradului și schimbul de experiență între profesori și prieteniile formate ne-au îmbogățit sufletește pe toți” (prof. Ioana Lung, director Palatul Copiilor Arad).
Mulțumiri către parteneri și sponsori
Echipa de organizare transmite sincere mulțumiri partenerilor și sponsorilor acestui eveniment: Inspectoratul Școlar Județean Arad, Primăria Municipiului Arad, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, Universitatea „Aurel Vlaicu”, Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, Club Rotary Arad Cetate, Crucea Roșie – filiala Arad, Carpatina, Liceul Tehnologic de Construcții și Protecția Mediului Arad, Liceul Tehnologic Francisc Neuman Arad, Colegiul „Csiky Gergely”, Liceul Special „Sfănta Maria” Arad și partenerilor media care au fost alături în promovarea, primirea, cazarea, masa sau premierea participanților.
Această ediție a concursului s-a dovedit a fi una memorabilă, marcând o reușită deosebită pentru toți cei implicați.