Concediul neefectuat în 2020 se reportează
09.11.2020

Potrivit Codului Muncii, zilele de concediu rămase din 2020 se reportează şi pot fi solicitate până la 30 iunie 2022. De asemenea, salariații care au rămas cu zile de concediu neluate până la 31 decembrie 2019 le mai pot lua până la 30 iunie 2021.

Codul muncii prevede si ca in situatia in care, din motive justificate, salariatul nu poate efectua, integral sau parțial, concediul de odihnă anual la care avea dreptul în anul calendaristic respectiv, cu acordul persoanei în cauză, angajatorul este obligat să acorde concediul de odihnă neefectuat într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor.

Salariaţii au dreptul, în fiecare an, la un concediu de odihnă plătit de angajator cu o durată minimă de 20 de zile lucrătoare. Durata concendiului de odihnă poate fi mai mare dacă aşa se agreează între salariat şi angajator.

Compensarea în bani a zilelor de concediu de odihnă neluate până la sfârșitul anului 2020 este posibilă numai în cazul salariaților care pleacă de la angajatorul lor.