Ce este si cum ne ferim de CORONAVIRUS?
23.01.2020

Coronavirusul 2019-nCoV s-a răspândit deja în alte provincii chineze, precum şi în Japonia, Thailanda, Coreea de Sud şi Statele Unite.

Daca va ganditi sa călătoriţi în aceste ţări sau daca vă intalniti cu oameni care s-au intors recent de acolo trebuie sa fiti prudenti la simptome ce ar putea semnala prezenta virusului ucigas.
Persoanele care călătoresc în cele 4 ţări trebuie să evite piețele în care se vând produse animale și să păstreze distanța față de animalele vii pe care le întâlnesc. Mai mult, cei care călătoresc în China trebuie să se spele foarte bine pe mâini și să evite ca cineva să strănute în apropierea lor.

Dacă primiti pe cineva care vine din ţările afectate trebuie de asemenea să acordati o atenţie sporită măsurilor de igienă.


Ce este coronavirusul 2019-nCoV?
Numele său vine de la asemănarea lui cu coroana soarelui, datorită „țepilor” care ies din membrană. Virusul afectează zone precum nasul, gâtul sau sinusurile, iar simptomele sunt similare cu cele ale pneumoniei, printre care febră foarte mare și dificultăți în respirație. Această familie de viruși afectează de obicei animalele, dar potrivit experților, se poate transmite de la om la om. Perioada de incubație este de aproximativ două săptămâni. Mulți coronaviruși nu sunt periculoși și produs complicații de obicei la oamenii care au sisteme imunitare slăbite. Deocamdată nu există o metodă eficientă de combatere a lui.

Orașul Wuhan, locul unde a apărut virusul ucigaș, a fost închis de autoritățile din China. Nimeni nu are voie să intre și nici să mai iasă de acolo. Traficul aerian și cel feroviar au fost suspendate. Nici transportul public nu mai funcționează și, potrivit autorităților, acesta a fost închis temporar.

Numărul morţilor a urcat într-o zi de la 9 la 17, potrivit unor surse oficiale de la Beijing. Totul, în condițiile în care au fost confirmate peste 500 de cazuri de infectare cu coronavirusul „2019-nCoV”.