Canalul Morilor a împlinit 183 de ani
09.07.2019

Canalul Morilor a împlinit 183 de ani ! Un eveniment dedicat Canalului Morilor, organizat de către administrația locală și Consiliul Județean Arad a avut loc cu ocazia aniversării.

“Cred că va fi de mare ajutor în agricultură, dar poate fi și o bună oportunitate pentru dezvoltarea agroturismului local și a serviciilor conexe pe care le-ar putea genera“, a punctat Răzvan Cadar, vicepreședintele C.J. Arad. 

Este o lucrare hidrotehnică unicat. Proiectul a fost întocmit de inginerul Beszédes József, care a fost și coordonatorul lucrărilor finalizate în 1840 și începute în 1836. Atunci au fost puse în funcțiune primele trei mori, la Buteni, Bârsa și Aldești. Patru ani mai târziu, de la izvor și până la vărsarea în Crișul Alb, existau deja 13 mori care măcinau și au fost amenajate și 15 lacuri cu pește. Canalul a rămas până astăzi un model de construcție hidrotehnică, prin modul de proiectare și construcția lui pe curba de nivel, care face ca apa să curgă gravitațional. Canalul Morilor colecta ape pluviale și pe cele curgătoare din nord-vestul depresiunii Zărandului, dintr-un bazin hidrografic cu o suprafață de 122 kilometri pătrați și a fost proiectat să transporte 2,5 metri cubi de apă pe secundă, pe o lungime de 79,3 kilometri. După Revoluție, această utilitate a fost lăsată cam la voia întâmplării. Este drept că și realitățile economice s-au schimbat. Însă, de mai mulți ani încoace, se încearcă repunerea acestuia în valoare. În anul 2006 a fost înfiinţată Asociația Canalul Morilor. S-a finalizat decolmatarea canalului de la Buteni și până la Bocsig.