Biciclist accidentat mortal!
16.06.2019

UPDATE 2 - 14.50: A fost identificată victima accidentului mortal de pe DN 79, din noaptea trecută. Este vorba despre un tânăr de 21 de ani, din Jud. Vaslui, care locuia pe raza localității Zimand.
Familia urmează a fi anunțată, de asemenea continuăm activitățile pentru identificarea autorului accidentului și tragerea acestuia la răspundere penală.

UPDATE 1-  11.30 : În urma cercetărilor la fața locului au fost identificate marca si tipul de autovehicul implicat în accident ca fiind VW Passat, an de fabricatie 1996-2000, culoare gri/ gri-vernil. În continuare se efectuează investigatii specifice politienesti.

La data de 16.06.2019, în jurul orelor 02.15,  autor necunoscut a condus un autoturism ale cărui marcă, culoare sau număr de înmatriculare nu se cunosc, pe DN 79, în afara localității  Zimand Cuz, din direcția Oradea spre Arad, și ajungând la km 8+440 m, a surprins si a accidentat mortal o persoană neidentificată de sex masculin, de aproximativ 30  ani, care în calitate de biciclist circula în aceeași direcție. Biciclistul nu purta îmbrăcăminte cu elemente reflectorizant fluorescente, de asemenea bicicleta nu era echipată regulamentar.  În continuare se fac cercetări si verificări pentru identificarea conducătorului auto și a biciclistului pentru luarea măsurilor legale.