Bani pentru panouri
10.09.2019

Astăzi, 10 septembrie 2019, începând cu ora 10 demarează programul “Casa Verde Fotovoltaice”. Persoanele fizice se vor putea adresa instalatorilor validați, care au încheiat contract cu Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea înscrierii în Program. Înscrierea se realizează prin intermediul aplicației informatice a Programului, în limita sumelor alocate, afişate pe website-ul AFM.
Pentru Regiunea Vest, care include judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş, suma alocată este 52,2 milioane lei.
Finanţarea se acordă în procent de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei. Suma finanţată de AFM se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferenţa se suportă de către beneficiarul final, din surse financiare proprii. Se finanțează: cheltuielile cu achiziţia sistemului de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3kWp (sistemul de panouri fotovoltaice, invertor, conexiuni, tablou electric); cheltuielile cu montajul şi punerea în funcţiune a sistemului de panouri fotovoltaice (15% din costurile echipamentelor şi instalaţiilor electrice);TVA aferentă cheltuielilor eligibile.