Balint, pe bancă la meciul cu Botoșani? „Există o șansă”
20.02.2021

Depistat pozitiv cu Covid 19 acum 11 zile, Laszlo Balint a lipsit de pe banca UTA-ei la ultimele două partide, înfrângerea din Cupă cu Universitatea Cluj (1-2) și remiza din Liga 1 cu Chindia Târgoviște (1-1). Deși nu a petrecut încă două săptămâni în izolare, e posibil ca tehnicianul să revină pe bancă la meciul de luni (ora 17:30) contra lui FC Botoșani. 

„Poate găsim să găsim o soluție și ar putea apărea Laszlo Balint pe bancă. Însă, sunt proceduri legale ce trebuie îndeplinite, noi am depus acte la DSP și mai departe așteptăm răspuns. Legislația în vigoare trebuie respectată în cel mai mic detaliu, dar noi spunem că există o șansă ca Balint să fie pe bancă” a declarat Dorin Stana, team-managerul UTA-ei.

Despre posibila revenire pe bancă a vorbit și Laszlo Balint: Îmi doresc enorm să fiu alături de băieți, mai departe rămâne de văzut dacă demersul clubului va avea sau nu câștig de cauză. Testele rapide de marți și miercuri mi-au ieșit negative, cel PCR l-am făcut joi, iar vineri a venit și el negativ. Sigur, prezența mea pe margine ar fi un lucru bun, ca să spun așa, dar nu decisiv în desfășurarea ostilităților. Sigur, nu a fost o situație tocmai plăcută, lipsa a patru antrenori de la pregătirea echipei contează, însă astea sunt vremurile, e o situație pe care trebuie să o iei mereu în calcul. Până la urmă, fotbaliștii sunt profesioniști, inteligenți și mai ales uniți în fața oricăror probleme și provocări”