Au început pregătirile pentru Târgul de Crăciun 2021
26.11.2021

Primăria Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură se pregătește pentru o nouă ediție a Târgului de Crăciun care-și va deschide porțile în data de 4 decembrie.

Târgul de Crăciun, ediția 2021, se va desfășura în trei locații: platoul din fața Palatului Administrativ, strada Romul Veliciu și Parcul Mihai Eminescu. 

Ca în fiecare an pe platoul din fața Primărie va fi amplasat tradiționalul brad care și în acest an va fi unul natural, la fel ca și ceilalți 11 de dimensiuni mai mici împodobiți în cartiere.  Pentru brazii din acest an, municipalitatea va fi nevoită să achite doar transportul din județul Alba până în municipiu. 

Ca o noutate, anul acesta în fața Primăriei va fi amenajat un loc special pentru cei mici. Este vorba despre Christmas Land, o decorațiune de mari dimensiuni, iluminată, ce va reproduce un peisaj de la Polul Nord urși polari, reni oameni de zăpadă și un iglu.

Cea de-a doua zonă a târgului va fi amenajată pe strada Romul Veliciu, unde vor fi montate căsuțe destinate comercializării cadourilor și decorațiunilor specifice sărbătorilor de iarnă. Un număr de aproximativ 40 de agenți economici, 90 la sută dintre ei din municipiul și județul Arad, au solicitat și vor primi spații pentru comercializarea produselor la târg.

Cea de-a treia zonă va fi în Parcul „Mihai Eminescu“, în spațiul din jurul Crucii Martirilor, unde, pe lângă căsuțele cu produse culinare, dulciuri și vin va fi amplasată o mică scenă unde în serile de vineri, sâmbătă și duminică vor avea loc concerte de colinde și cântece de iarnă.

Târgul de Iarnă va fi deschis până în 10 ianuarie 2022, având următorul program:  

- de luni până joi: între orele 13.00 – 21.00

 -de vineri până duminică: între orele 11.00 – 21.00

Ca în fiecare an, în seara zilei de 5 decembrie, iluminatul festiv și luminițele din bradul de Crăciun vor fi aprinse ocazie cu care, în centrul Aradului, va fi așteptat și Moș Nicolae.

“Avem dorința să organizăm Târgul de Crăciun pe restricțiile care sunt impuse la nivel național astăzi și să sperăm că vor fi tot mai puține pentru a ne putea bucura pe deplin de acest eveniment. Străduța Romul Veliciu, platoul din fața Palatului Adminstrativ și parte din Parcul Mihai Eminescu vor fi cu căsuțe, încercând astfel să mulțumim toți comercianții. În 5 decembrie vrem să aprindem luminițele din tradiționalul brad din fața Primăriei. Moș Nicoale vine și anul acesta, dar evident că restricțiile impuse nu ne mai permit să organizăm o ceremonie festivă așa cum procedam anii anteriori.  Aceasta nu înseamnă că cei mici nu vor primi cadouri. Am pregătit 5000 de pachețele pentru copiii din grădinițe și 600 pentru copiii cu situații speciale din clasele primare. Amplasăm o mică scenă în Parcul Mihai Eminescu unde dacă va fi posibil și vremurile ne vor permite vom avea și mici concerte pentru a crea o atmosferă cât mai plăcută. Am mai dispus ca iluminatul de sărbători să nu fie doar în zona centrală și pe cât posibil să-l extindem și pe arterele principale din cartiere. Un proiect pilot pe care vrem să-l dezvoltăm anul viitor, când sperăm că vom fi fără mască, dar cu zâmbete.”, a declarat primarul Călin Bibarț.