ATENȚIE LA TREN
18.10.2019

Ieri dimineață, Poliția Română, prin Direcția de Poliție Transporturi a desfășurat o acțiune la nivel național, pentru prevenirea evenimentelor produse în zona trecerilor la nivel cu calea ferată.

Timp de 6 ore, peste 1.500 de polițiști de la transporturi, rutieră și ordine publică au acționat, atât în zona trecerilor la nivel cu calea ferată semnalizate cu mijloace automate, cât și a celor semnalizate doar cu indicatoare rutiere, pentru creșterea siguranței călătorilor.

În județul Arad, au fost monitorizate 11 treceri la nivel cu calea ferată, fiind implicați 44 de polițiști (24 de la Serviciul Rutier, 12 de la Transporturi și 8 de ordine publică).

Au fost verificate 211 de autoturisme, fiind aplicate 121 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 68.415 lei, dintre care 41 pentru nerespectarea prevederilor legale privind trecerea la nivel cu calea ferată. Au fost reținute 13 permise de conducere și retrase 4 certificate de înmatriculare.

Pe parcursul acțiunii, polițiștii au realizat o inventariere a trecerilor la nivel cu calea ferată, urmând ca riscurile identificate să fie comunicate tuturor factorilor responsabili cu siguranța transporturilor.