Atacantul ceh Tomas Wagner a semnat cu UTA! „Sunt fericit că sunt aici”
11.10.2021

Atacantul ceh Tomas Wagner a semnat cu UTA. „Vârful” se antrenează de cinci zile cu „roș-albii” și a evoluat o jumătate de oră în amicalul câștigat împotriva Ripensiei Timișoara (4-2). 

Sunt fericit că sunt aici, de 5 zile sunt în oraș și în club, totul e ok și cred că totul va fi în regulă inclusiv la meciul de duminică. Am văzut imagini cu fanii, iar prima impresie după ce am văzut suporterii a fost clară: mi-am spus că vreau să vin să joc la UTA. Am avut patru antrenamente cu echipa în cele cinci zile de când sunt aici, mă simt mai bine după fiecare antrenament. Despre timpul în care mă voi integra, depinde de ce îmi va cere antrenorul. Dacă vom avea posesia îmi va fi mai ușor, dacă trebuie să alergăm după minge va fi mai dificil pentru mine. Vorbesc cu antrenorul zi de zi, sper să ajung cât mai curând la 100% din punct de vedere fizic. În lunile în care am fost liber de contract m-am antrenat cu echipa din orașul natal, m-am antrenat și singur, am avut un antrenor personal cu care am vorbit zilnic. Mă simt bine, mă bucur că sunt aici. Sunt diferit față de ceilalți atacanți din lot. Am văzut în meciul cu Ripensia că avem jucători foarte buni, mai scunzi, dar tehnici și cu viteză.” au fost primele cuvinte ale cehului din postura de utist.

Fotbalistul care măsoară 1,90m are 273 de meciuri şi 75 de goluri în prima ligă din ţara natală, la echipe precum Viktoria Plzen, Mlada Boleslav sau Jablonec. În ultimul sezon a evoluat în prima ligă din Cipru, la Nea Salamina, unde a înscris de 17 ori.

În 2013, "vârful" marca golul carierei sale, în minutul 90 al partidei Viktoria Plzen - CSKA Moscova din faza grupelor UEFA Champions League, reuşită care a adus victoria echipei sale cu 2-1 şi calificarea în primăvara Europa League. Pe lângă acea reuşită, a mai înscris alte două goluri în preliminariile UCL.

Wagner a evoluat şi la naţionala U21 a ţării sale, pentru care a marcat 6 goluri în 11 meciuri.