Parcursul Corvinului până la cucerirea Cupei României a reprezentat povestea sezonului în fotbalul românesc. Formația hunedoreană a câștigat trofeul, primul din istoria clubului, după o victorie împotriva Oțelului, 2-2 după 120 de minute și 3-2 la penalty-uri. De asemenea, „corbii” au realizat o performanță nemaiîntâlnită în ultimii 49 de ani: au câștigat Cupa din postura de divizionară secundă. Aceștia au trecut de Jiul Petroșani și Csikszereda în tururile preliminare, după care au câștigat Grupa A, iar mai apoi au eliminat CFR Cluj în sferturi și FC Voluntari în semifinale.
Succesul a fost sărbătorit și la Arad, deoarece la Corvinul activează doi arădeni, antrenorul Dinu Maghici și mijlocașul Marius Chindriș, trei fotbaliști împrumutați de la UTA, Denis Hrezdac, Cristian Blaga și Lucas Câmpan și alți doi jucători crescuți chiar de Maghici la Viitorul Arad, Ionuț Pop și Timotei Mitran.
Tehnicianul de 41 de ani, secund al lui Florin Maxim, a vorbit despre finala de miercuri: „Noi știam foarte bine ce joacă Oțelul, e o echipă agresivă, care pune presiune pe adversar tot meciul, te ia de sus. Am exersat cum să ieșim din acel pressing, uneori ne-a ieșit, uneori nu. Dar, am avut puterea să revenim de două ori în timpul regulamentar și chiar la penalty-uri a treia oară. Mentalul a fost un factor foarte important în acest meci, dar și publicul, care ne-a împins de la spate. Apoi, pe parcursul meciului, jucătorii au prins încredere în ei, am avut un început mai ezitant, tocmai din cauza acestor emoții, dar cum a mers meciul au prins încredere și ne-am creat un avantaj din acest lucru”
Hunedorenii au fost conduși cu 1-0 și 2-1 în timpul regulamentar, dar au revenit de fiecare dată. Apoi, la loviturile de departajare tot Oțelul a început mai bine, însă Corvinul a reușit să se impună, ajutată de intervențiile inspirate ale portarului Ștefan Lefter și de execuția cu sânge rece a lui Andrei Hergheligiu, care a asigurat trofeul: „Chiar înainte de finală domnul primar ne-a întrebat dacă am exersat penalty-urile. Am zis că nu, pentru că în fiecare săptămână jucătorii rămâneau după antrenament și executau penalty-uri. De când sunt la prima echipă, de doi ani de zile, de câte ori Hergheligiu executa un penalty, niciodată nu a ratat, nici măcar o singură dată. Uneori chiar îi spunea portarului direcția în care va executa și tot nu putea să apere șuturile lui. Cred că e cel mai bun executant de penalty-uri din România. Noi, împreună cu antrenorul de portari, am vizionat cum bat cei de la Oțelul, chiar Rusevic, care a executat un penalty în timpul regulamentar, știam aproape sigur că dă în stânga jos, acolo bate de obicei. Apoi, la ceilalți jucători care au executat penalty-uri a fost doar inspirația lui Lefter” a afirmat arădeanul.
Maghici s-a aflat la a doua finală de Cupa României din postura de antrenor secund: „Anul trecut ne băteam la promovare în Liga a III-a, iar acum suntem câștigătorii Cupei. Eu mai am o finală, în 2021, când am pierdut, eram în staff-ul lui Ionuț Badea la Astra Giurgiu, am pierdut contra Craiovei în prelungiri”
Antrenorul a vorbit despre contribuția adusă în acest sezon de jucătorii crescuți de formații din județul Arad: „Toți au avut o evoluție foarte bună, au crescut în valoare odată cu echipa. Hrezdac a avut puterea să revină după acele accidentări, îl cunosc de la 16 ani, de când a venit la juniorii UTA-ei, a crescut meci cu meci. Blaga, când s-a apelat la el s-a descurcat foarte bine, se antrenează excelent, e un băiat de caracter. Lucas Câmpan e un jucător foarte talentat, care o să ajungă un atacant de top. Apoi, Ionuț Pop, el a avut ascensiunea cea mai mare dintre toți, e polivalent, poate juca pe mai multe posturi, a prins și naționala U20, a avut un an fantastic. Mitran e și el un jucător foarte tânăr, a jucat în majoritatea meciurilor până acum, a făcut și el un salt foarte mare. Să nu-l uităm pe Chindriș, destinul a făcut să fim colegi de echipă la Gloria, el era în generația lui Țucudean, Bălgrădean, Purece, iar acum sunt antrenorul lui. La fel, un băiat de caracter, de echipă, de vestiar și tot timpul când a intrat pe teren și-a făcut datoria foarte bine”