Accident rutier mortal pe D.N.79
21.10.2022

La data de 21 octombrie a.c., în jurul orei 16.25, a avut loc un accident rutier pe D.N.79, în afara localității Zimand Cuz.

Din cercetări a reieșit că o femeie de 39 de ani, din municipiul Arad care conducea un autoturism pe D.N.79 din direcția Arad spre Zimand Cuz, la km 8+400 m în timpul efectuării unei manevre de depășire a intrat în coliziune cu un autotractor în cuplu cu semiromorcă condus de un cetățean bulgar de 70 de ani, care se deplasa pe sensul opus, ulterior autotractorul s-a răsturnat pe partea carosabilă intrând în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 43 de ani, din localitatea Ignești.

În urma impactului a rezultat decesul bărbatul de 43 de ani, rănirea gravă a unui pasager de 36 de ani și rănirea ușoară a celorlalți conducători auto.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul.