22 apeluri la 112
20.05.2019

    În noaptea de duminică spre luni (19-20.05.2019) în intervalul orar 23:30-02:00 în Dispeceratul ISU Arad s-au gestionat 22 de apeluri de urgență în urma fenomenelor meteorologice periculoase (COD PORTOCALIU) de intensificari de vânt cu aspect de vijelie, descărcări electrice și precipitatii însemnate cantitativ.

    În urma efectelor fenomenelor meteorologice periculoase au fost afectate sau blocate următoarele drumuri: DN7, DN79, DN69, DJ 709, DJ 709E.

    S-a intervenit cu forțe de la Detașamentul Arad si Detașamentul Ineu pentru degajarea copacilor și a stâlpilor de electricitate cazuți pe drumuri în 6 locații, iar la celelalte locații au intervenit Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență din UAT-urile afectate, în cooperare cu ENEL și Secția Drumuri Naționale Arad.

    În momentul de față NU mai sunt probleme deosebite în județ, NU mai sunt drumuri blocate conform ISU ARAD.

Copaci doborâți de vijelie în parcarea HOTEL PARC